Cancelarul german la întrevederea cu Maia Sandu: Nu este uşor să reconstruieşti un sistem care nu a mai existat până acum fără corupţie

0
1195

Premierul Maia Sandu a mers azi la Berlin unde s-a întâlnit cu unul dintre cei mai importanţi lideri europeni, Angela Merkel. De la tribuna oficială, premierul de la Chişinău a vorbit clar şi răspicat despre fosta guvernare pe care a numit-o coruptă şi s-a angajat că va lupta până în pânzele albe cu acest flagel. Cancelarul german i-a urat succes şi a asigurat-o pe Maia Sandu că o va ajuta cu tot ce este necesar.

Prim-ministrul de la Chişinău a fost întâmpinat de cancelarul german Angela Merkel cu onoruri militare.

Pe lângă discuţiile privind dezvoltarea relaţiilor bilaterale, integrarea europeană şi provocările regionale, cei doi premieri au vorbit şi despre actuala situaţie politică din Republica Moldova. Maia Sandu a declarat că ţara a luat un nou start în parcursul său european.

„Din povestea de succes a Europei, noi am ajuns zona gri a Europei, condusă din umbră de către un oligarh. Ştiu că sunteţi personal dezamăgită de mulţi politicieni din R. Moldova şi sunt astăzi aici să vă cer să credeţi în perspectivele Republicii Moldova de a fi un stat european funcţional. Trebuie să curăţăm R. Moldova de corupţie, spălare de bani şi să întoarcem instituţiile în serviciul cetăţenilor. Voi insista pe numirea unor persoane profesioniste şi neafiliate în funcţiile cheie ale statului, procurorul general, membrii Curţii Constituţionale, instituţiile anti-corupţie”, a declarat Maia Sandu.

mai mult la  tvrmoldova.md

Lasă un răspuns