Ce reprezintă Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova (ASW)?
V-am mai povestit câte ceva și cu alte ocazii despre Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova (ASW). Aceasta include mai multe vinării mici care nu depășesc 30 ha de viță de vie. Majoritatea din acești producători au podgorii ce se întind pe suprafețe foarte mici, fie de 1 ha, 5 ha sau 10 ha. Din cei aproape 37 de producători, doar pe vreo 20 dintre ei am reușit să-i cunosc cu ocazia vizitelor pe la cramele din Republica Moldova. Aproape jumătate dintre micile vinării participă constant la diverse festivaluri de vin din România. Din păcate, până în prezent foarte puțini dintre ei au reușit să-și găsească un reprezentat oficial pe piața românească. Dar, lucrurile merg într-o direcție bună.
De ce vinurile de la micii producători (ASW) sunt diferite comparativ cu cele ale producătorilor mai mari din republica de peste Prut? Răspunsul e simplu – în Țara Vinului mulți produc vinul pentru o lume întreagă, în timp ce micii producători creează vinul pentru cei care înțeleg gustul sublim al vinului adevărat. Altfel spus, într-o lume eclipsată de volum, există „micii zei” care impresionează prin calitate.
Cine sunt acești mici producători și care sunt viziunile lor asupra vinului? Mai jos am să vi-i prezint pe scurt pe câțiva pe care îi cunosc personal foarte bine. În cazul în care aveți de făcut drum prin Republica Moldova, veți avea și câteva puncte de orientare. De altfel, pe 13 decembrie 2019 la Chișinău va avea loc Vernisajul Vinului, așa că îi puteți găsi pe toți micii producători acolo.
Atu Winery – prima cramă urbană din Moldova
Considerată singura vinărie urbană din Republica Moldova. Cele 16 ha de podgorii sunt amplasate în regiunea centru-sud a țării. Proiectul ATU a fost lansat în toamna anului 2017 de către o familie de tineri, Vlada și Victor Vutcărău. Un obiectiv pe care-l urmăresc acești tineri întreprinzători constă în a readuce la viață vinurile create din soiuri selecționate acum mulți ani și care au rămas în umbra istoriei din cauza unei cereri preferențiale a consumatorului modern.
Îi recunoașteți după soiul Viorica, sau chiar după recentul cupaj roșu Codrinschii (soi selecționat prin încrucișarea lui Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră) și Saperavi. Vinăria Atu se află lângă Aeroportul din Chișinău. Numai să nu ratați indicatorul.
Breaking news – natur brut de la Carpe Diem
Vinuri cu etichete moderne, reprezentate de chipuri umane fericite, care stârnesc emoții pozitive, de altfel, la fel ca vinul. Vinificatorul, Ion Luca, a fost primul din Republica Moldova care a deschis primul un wine shop în Chișinău. Dacă vi se face dor de o companie savuroasă, puteți apela la un Femme Fatale sau la Bad Boys de la Carpe Diem. La Vernisajul Vinului, Carpe Diem va lansa primul Brut Natur din Moldova.
Dac – gust, emoții, amintiri
Creată în 2013. Recunoscută prin vinurile DAC Reserve și Balada. De curând au lansat o noutate gustativă, un Saperavi intens.
Domeniile Pripa – cucerește noi orizonturi
Podgoriile vinăriei de 15 ha aflate în satul Purcari, pe Valea Hamza, reflectă terroirul acestei regiuni viticole – Ștefan Vodă. Prima recoltă a fost din roada anului 2016, cucerindu-mă cu Fetească Neagră și Saperavi. Pe Andrei Pripa, deținătorul aceste mici vinării, l-am cunoscut la un târg de vinuri din Iași. Mi-a dat senzația unui vizionar ambițios dedicat pasiunii sale. Părerea nu mi-am schimbat-o. Cele mai reprezentative vinuri: Feteasca Neagră și Saperavi cucerind doi ani la rând juriul concursului MUNDUS VINI.
EQUINOX – când creatorul ispitește prin gust
Cele mai bune vinuri Bio de calitate din Moldova. Vinurile Equinox pot îmbătrâni elegant în timp și surprind cu atâta delicatețe sublimă de neimaginat. Podgoriilor aflate pe dealurile din Olănești, regiunea Purcari, cuprind o suprafață mică de numai 5,3 ha. Înainte de a planta vița-de vie, enologul Constantin Stratan a făcut cercetări privind configurația naturală a microzonelor viticole alese pentru plantarea butașilor.
Toate vinurile de la Equinox sunt remarcabile, 5 Elemente (alb, rose, orange, roșu), Shiraz, Echinoctius și Sintagma. Multe dintre ele sunt produse într-o cantitate foarte mică: de exemplu, cupajul Sintagma e în ediție limitată de doar 700 de sticle.
Gogu Winery tradiție și caracter
Pentru Ilie Gogu, pasiunea de a crea vinuri este ereditară. Podgoriile se află la Căușeni, regiunea Ștefan Vodă, Purcari. Mai mult, „în fiecare an, Ilie Gogu este printre primii vinificatori care își bucură admiratorii cu cel mai proaspăt vin alb – Sauvignon Blanc! E atât de „delicios” Sauvignon-ul lui Ilie încât, pe la începutul anului, te consideri norocos dacă ai prins măcar o sticlă!”.
Leuntea vin rafinament și stil
Această mică vinărie este considerată cea mai veche de pe teritoriul Basarabiei, de pe vremea administrației țariste, cu datări de prin 1817. Astăzi crama este frumos amenajată și se impune cu stil la diverse festivaluri sau concursurile de vinuri, atât din țară, cât și din afară. Podgoriile sunt amplasate în apropiata vecinătate a teraselor din lunca fluviului Nistru. Vinurile care i-au provocat și intrigat cel mai mult pe pasionații de vinuri de la București au fost Cabernet Sauvignon și Saperavi.
Kara Gani devotament față de tradiție
Karagani este o mică vinărie aflată în regiunea Valul lui Traian, din Vulcănești, Găgăuzia (sudul Republicii Moldova). În 2006 fondatorii „Kara Gani”, Gheorghii și Larisa Cerven, și-au transformat casa într-o mică vinărie, dotată cu tehnologii de prelucrare a strugurilor de calitate germană, cu o sală de degustare în stil rustic și un mic muzeu cu obiecte specifice culturii găgăuze.
IM VINUM pasiunea lui Mr. Snob
Recunosc că la început nu știam de ei. I-am cunoscut în acest an la un festival de vinuri de la București. Tot acolo am dat de Vlad, proprietarul cramei – carismatic, pus pe glume, cu fler de afacerist. Mi-a atras atenția cupajul roșu sec Mr. Snob creat din Cabernet, Malbec și Saperavi, 2016. Anul acesta, de Ziua Vinului la Chișinău, am degustat spumantul lor nedegorjat din Sauvignon Blanc! Bestial! Chiar vă îndemn să-l degustați.
NOVAK WINERY – gustul unei nopți de vară
Creată de fondatorul acesteia, Andrei Novac, în 2004, având podgoriile regiunea Valul lui Traian, Republica Moldova. Cartea de vizită a vinăriei Novak rămâne soiul selecționat Alb de Onițcani. De curând, a fost lansată o nouă gamă de vinuri denumite Manolis. Personal, am fost cucerită de cupajul alb, maturat la baric, Novak Chardonnay, Riesling, Alb de Onițcani.
Vinăria Poiana din natură
De mai bine doi ani, nu am văzut-o participând la festivalurile de vin din România. Cert este că proprietarii s-au axat atât pe creare de noi vinuri, cât și pe construirea cramei și a unui complex dedicat evenimentelor private în mijlocul Codrilor. Pe lângă Merlotul lor varianta clasică, am rămas impresionată de noul lor spumant din Fetească Albă.
Unicorn Estate – hai noroc la un pahar!
Dacă ați auzit de Vinul Miresei să știți că este creat de enologul și proprietarul cramei Unicorn Estate, Sergiu Gălușcă.