Ziua de Sâmbătă, 24 august, care a fost dedicată propagandei antiromâneşti sub pretextul aniversării a 75 de ani de la aşa-zisa eliberare a Chişinăului de fascişti, cu depuneri de flori şi onoruri militare în prezenţa ministrului Apărării din Rusia, Serghei Şoigu, s-a încheiat seara cu un spectacol de muzică, lectură şi film ilustrat din plin de cultura românească: C. Brâncuşi, C. Porumbescu, Maria Tănase etc.
Manifestările din acest an au avut un răsunet mult mai mare datorită participării ministrului apărării din Federaţia Rusă, Serghei Şoigu. El a fost invitat de preşedintele Igor Dodon, dar a confirmat participarea abia în 19 august, provocând o criză politică la Chişinău. Premierul Maia Sandu a atras atenţia că vizita ministrului rus are doar un caracter privat, deoarece nu au fost respectate procedurile diplomatice. Participarea lui Şoigu a provocat un mai mare impact mediatic al manifestărilor patronate de preşedintele Igor Dodon. Serghei Şoigu nu a venit la Chişinău pentru preşedintele R. Moldova. Faptul că el a confirmat târziu participarea sa trebuie corelat cu celelalte acţiuni şi poziţionări ale Rusiei din ultimele zile.
În 20 august, preşedintele României a fost în vizită la Casa Albă. Era uşor de anticipat de către agenţiile ruseşti că problemele de securitate regională ce urmau a fi discutate la Washington se intersectau cu interesele geopolitice ale Rusiei. Dovadă sunt reacţiile imediate ale lui S. Şoigu şi ale lui V. Putin după declaraţiile de presă de la Casa Albă. Ba mai mult, era deja anunţată vizita lui John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, la Chişinău, în cadrul unui turneu diplomatic în Ucraina, R. Moldova şi Bielorusia. Începând cu luna iunie a.c., orice vizită americană este dublată de o vizită rusească sau invers, deoarece Chişinăul este foarte important pe harta geopoliticii americane şi ruse din regiune. În această cheie trebuie văzută vizita lui Şoigu, manifestarea din 24 august fiind doar un pretext.