În cadrul vizitei de lucru la Așhabad, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ilham Aliyev, președintele Republicii Azerbaidjan, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Președintele Republicii Moldova a apreciat pozitiv organizarea Forumului Internațional de la Baku, la care a avut onoarea să participe și anul trecut, și în anul curent. „Astfel de evenimente oferă comunității internaționale o platformă reală pentru a discuta mult mai constructiv despre starea de lucruri și căile de soluționare a problemelor existente. Examinez posibilitatea de a participa și la cel de-al optulea Forum, care va avea loc la Baku, în perioada 12-14 martie, anul viitor”, a specificat Igor Dodon.
Referindu-se la cooperarea comercial-economică, președintele Moldovei a menționat că, în pofida unei tendințe pozitive care s-a înregistrat în ultimul timp în comerțul bilateral, s-a constatat că acest volum nu reflectă în totalitate posibilitățile de colaborare de care dispun statele noastre în acest domeniu, fapt ce determină necesitatea elaborării unor pași concreți de dezvoltare a relațiilor comercial-economice bilaterale.
mai mult la evenimentul.md