Statele Unite ale Americii sprijină suveranitatea și independența Republicii Moldova și consideră că aceasta trebuie să-și decidă de sine stătător viitorul, fără influențe din exterior, a declarat astăzi la Chișinău consilierul preşedintelui SUA pentru securitate naţională, John Bolton.
Totodată, el a anunțat că SUA vor susține și în continuare autoritățile de la Chișinău în vederea reglementării conflictului transnistrean. „Vom susține eforturile guvernului pentru a rezolva această problemă și asigurarea unității țării și ca Republica Moldova să nu fie obiectul unor influențe din exterior”, a menționat oficialul american.
Premierul Maia Sandu a menționat că a discutat cu John Bolton prioritățile executivului, combaterea corupției mari, reducerea sărăciei, crearea oportunităților de dezvoltare economică.
„Am discutat și un subiect care se numește sprijinul pentru fortificarea sectorului de securitate și apărare care au impact nemijlocit asupra asigurării independenței, suveranității și integrității teritoriale”, a declarat Maia Sandu, anunțând că în curând vor începe negocierile privind un nou plan de acțiuni R. Moldova – NATO.
Vizita lui John Bolton la Chișinău, în cadrul unui turneu regional, o precedă pe cea a Maiei Sandu în SUA, în perioada 31 august – 4 septembrie.
mai mult la radiochisinau.md