„Merg spre redacție cu un car și o remorcă de gânduri și planuri. dar simt cum mintea mea alungă carul de gânduri, pentru că-s obosite. mintea mea nu mai vrea remorci de probleme, vrea ceva ușor de dus, care dă aripi.

Așa îmi răsare în gând întâmplarea de aseară, luminoasă, optimistă, strălucitoare chiar. am ales să duc întâmplarea de aseară pe față. era 9.39 de minute dimineață și eram pe strada Veronica Micle din Chișinău. în întâmpinarea mea venea o femeie, ducea carul ei de gânduri, și împărțea din ele cuiva, tânguindu-se, la telefon.

Ajunsă în dreptul meu, i-a zis confidentei sale să aștepte un pic la receptor. mă privește în ochi și trage aer. aștept să îmi zică de vreo problemă, una din ele, despre drepturi încălcate, injustiție, despre ticăloșiile din RM.

– Buna ziua. Vă iubesc, vă stimez!
și a plecat mai departe, ducându-și remorca de probleme și împărțindu-le cu cineva la telefon.

Am chircit un zâmbet întârziat, i-am strigat din urmă un ”Mulțumesc mult!”, dar vocea îmi era încuiată de electrocutarea acestei fraze ”Vă iubesc! Vă stimez”, pe care, de altfel, o aud în fiecare zi. Da, mi-i rușine să recunosc, dar mergând pe stradă, aud foarte des acest gen de mulțumire de la oameni pe care nu îi cunosc. Și de fiecare dată mi-i rușine.

Întâmplarea de ieri, cea despre care mi-am amintit la 9.38 de minute era despre un bărbat din oficiul Moldcell care mi-a spus ceva similar, că @Ziarul de Gardă e cel mai bun.

Mâine ZdG împlinește 16 ani. E cel mai bun loc de muncă pe care l-am avut în viață. Și am avut parte de cei mai buni cititori. Iar azi îi avem mai mulți ca niciodată.

Acum pregătesc o mărturie mai lungă, despre micii anonimi care ne-au ținut în picioare când era să cădem și despre granzii care s-au ferit să ne sprijine crezând că se vor păta. Nu ne-a fost nimeni dator cu nimic, dar a venit timpul să explicăm datoriile.

Mâine.”

Alina Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here