Învins categoric în prezidenţialele din 15 noiembrie de mobilizarea fără precedent a diasporei moldoveneşti din UE, preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon, este pregătit să riposteze pe măsură, aşa încât puterea să nu mai scape din mâinile forţelor proruse de la Chişinău.

După ce în primul tur al prezidenţialelor Igor Dodon a numit diaspora „electoral paralel”, pentru că votează altfel decât se votează în interiorul Republicii Moldova, iar după alegeri a declarat că există probe că diaspora a fost adusă în mod organizat la vot, pe 20 noiembrie, Igor Dodon a menţionat că diaspora altor ţări nu are drept de vot, încercând subtil să sugereze că nu ar fi o idee rea şi în cazul Moldovei. Înţelegând că asemenea afirmaţii ar stârni o revoltă în diasporă, dar şi în rândul opoziţiei, Igor Dodon a precizat că aceasta nu este o propunere şi pentru Moldova, ci doar un fapt care se întâmplă în alte state.
Totuşi, Igor Dodon a vorbit şi despre planul său care ar putea trece în Republica Moldova. Mai exact, Igor Dodon a subliniat că în Federaţia Rusă există circa 400.000 de moldoveni, prin urmare aceştia reprezintă un potenţial electoral enorm. În acest sens, Dodon a spus că odată ce va reveni în fruntea Partidului Socialiştilor, va lucra în direcţia care presupune mobilizarea electoratului din Rusia. Potrivit lui, nu este întâmplător că diaspora din UE s-a mobilizat fără precedent. Dodon consideră că s-a lucrat foarte bine cu moldovenii din UE, prin diferite proiecte. Dodon este convins că la următoarele alegeri în Federaţia Rusă ar putea ieşi 200.000 de moldoveni la vot.

„La următoarele alegeri, care vor fi ele – parlamentare sau prezidenţiale, va fi o mobilizare foarte mare şi în Federaţia Rusă. Eu cred că acolo sunt rezerve să iasă 100-200 mii de oameni”, a declarat Igor Dodon în emisiunea sa de pe Facebook.

Ulterior, în cadrul unei emisiuni la NTV Moldova, Igor Dodon a accentuat că va pleda în continuare pentru implementarea votului electronic, proiect despre care vorbeşte şi opoziţia de la Chişinău ca despre o necesitate stringentă, în contextul în care la toate alegerile, la secţiile de votare din UE, mii de cetăţeni stau la cozi ore în şir pentru a putea vota.

mai mult la   Adevarul.ro

Lasă un răspuns