Am citit cu atenție prioritățile de politică externă ale candidatului la președinție Igor Dodon. Acestea reprezintă cea mai agresivă tentativă de revizionism a politicii noastre externe din ultimii 20 de ani. Din acest program reiese că:

– Moldova ar urma să renunțe la obiectivul de aderare la UE și integrare europeană. Programul prevede doar „cooperarea” cu UE, cam tot așa cum „cooperarea cu UE” face parte, formal, și din prioritățile de politică externă ale unor state precum Belarus ori Burma.

– Relațiile cu Turcia, China și Rusia sunt puse în fruntea listei, iar relațiile cu UE, România și Ucraina sunt puse la coadă. Fenomenal!

– Relațiilor cu Uniunea Europeană le sunt dedicate doar două fraze. Nimic concret despre cooperare. Una dintre aceste fraze vorbește despre necesitatea de a apăra Moldova de UE.

– Relațiilor cu Rusia și Uniunea Eurasiatică le este dedicată o treime de pagină. Dar în această treime de pagină nu se scrie absolut nimic despre ridicarea completă a embargoului rusesc ca obiectiv de politică externă.

– Esența programului poate fi sintetizată într-o singură frază: Moldova renunță la integrarea europeană, iar embargoul rus este OK.

PS: Am uitat de miscarea de aliniere! Aia care era ultimul racnet al modei geopolitice pe vremea lui Gamal Abdel Nasser si Josep Broz Tito.

Nicu Popescu

Lasă un răspuns