Aproape 60 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova au domiciliul, locuiesc, muncesc sau studiază în municipiul Iași din România, susține primarul de la Iași, Mihai Chirica.
Într-un interviu pentru Radio Chișinău el a apreciat că toți acești oameni sunt de foarte bună calitate. Unii dețin companii, alți sunt angajați în sfera serviciilor sau a construcțiilor. Iar studenții și elevii din R. Moldova sunt foarte sârguincioși.
„ Aproape 60 de mii de cetățeni din R. Moldova au domiciliul în municipiul Iași. O parte din ei chiar locuiesc în Iași, alții sunt peste hotarele României. Dar toți sunt oameni de foarte bună calitate. Sunt oameni de afaceri foarte buni, oameni care investesc în imobiliare, chiar și birouri, construiesc. Și la Primăria Iași avem colegi care vin din R. Moldova. Sunt directori foarte buni: cel puțin două companii mari din Iași au manageri din R. Moldova. Sunt oameni care muncesc: oameni pe care-i vezi pe șantiere, în brutării, la restaurant. Am câțiva prieteni care sunt cei mai buni bucătari în Iași, originari din R. Moldova, sunt căsătoriți, au familii în Iași, unde muncesc pentru un salariu mai bun. Nu ne este rușine niciodată de ei, dimpotrivă, chiar mă mândresc cu ei de fiecare dată și de multe ori îi dau drept exemplu pozitiv. Studenții și elevii din R. Moldova sunt foarte silitori. Ei sunt foarte sârguincioși, ei sunt cam pe primele locuri la examene și la proiectele practice”.
mai mult la radiochisinau.md